Drum national

Fara sa-mi dau seama, privirea mea este din nou firesc rotita spre partea dreapta, spre geam. Din inertie m-am asezat pe partea carosabiluilui, pe care in mod natural stau si urmaresc cum trece totul pe langa mine- sau sunt eu cea care se lasa trecuta.
Pe aceasta parte vad lanul de grau mai voios in valurile vantului, bauturile sunt mai fine la carciuma satului "The best", berzele au picioare mai lungi si gospodinele din gradina cu fundul in sus au brate mai puternice si un zambet cald. Geamul din partea mea se abureste numai cand trebuie, prin el pot simti si mirosul hainelor proapat spalate.
Ceafa s-a adaptat pozitiei, e mult mai flexibila atunci cand urc in carosabil.
Imi place cu masina, cand privelistea ma inrameaza- cand nu conduc eu.

Zbor nocturn

Nori sacadati umple soseaua. Roti complementare dau frau liber dorintei de a ridica bratele cat mai sus, pentru a readuce norii. Inaintez cu mainile in noapte. Echilibrul pune incet stapanire pe intregul corp.
Neindicat sa anticipezi caderea. Nu o anticipez.
Cad.

joc

eu sar coarda

incantatie

arunca-te din putoarea marina care pe strazi te imbie cu pulsatia unui cadavru in putrefactie
prefa-te ca vomiti petale de trandafir si
arunca-te in pasi veratici in tornada de vara

Animatie matinala

La periferia unui oras poluat si populat, pe o strada, ce se intinde intre doua extreme de personalitati, gasesti o casa perfecta, cu cainele perfect si o constelatie perfecta de familie: mama, tata si doi copii.
Dintr-una dintre odai somnul este bruscat fonetic de o melodioara asemanatoare signalului inceperii stirilor de la ora 12. Este ora 11, si un necunoscut, intr-o masinuta galbena, invadeaza armonia cartierului.
Porti raman intre-deschise, pupile se maresc in gura cutiei postale, perdele dupa geamuri ichise se misca in forfota agitatiei.
Curiozitatea ar putea imita acuma melodioara masinutei galbene.
Ma ridic din pat, cu entuziasm de copil, caruia tocmai i-a trecut durerea de gat si poate manca inghetata, ca sa mananc inghetata!
La periferia unui oras, in cartierul perfect si-a gasit loc bucuria de vineri: un individ, a carui perceptii s-au redus la melodioara de 7 suntete si care mai are mult timp de-acuma incolo sa cunoasca dornicii de inghetata.
Frenezia care creste si bucuria simpla m-au dus in fuga prin curte, spre poarta, hipnotizata de melodioara.

Nu-mi era neaparat pofta.

Esente

Fantome, a caror respiratie nu imi iesea din minte, si culmi neatinse si-au remediat statutul.
M-am trezit, fara sa stiu, ca nu mai stiu exact.
Paturi, care izolau de tot raul, forme involuntar plasate, pupile in crescendo, un cocon cu dorinta de a ajunge la zbor, si o pajiste, pe care sa se citeasca limbi straine si familiare.

Fantome, care se preling pe sira spinarii.

Cand am incercat sa traiesc

Sfat dupa sfat, urmat sau de neurmat, nu ascult sfatul oricui, cine face asta? Un sfat al poporului, preabinecunoscutul: "simte ca traiesti!"
Intr-adevar, nu trebuie neaparat sa sar cu parasuta, pentru a simti senzatia de "a trai".
Astazi am simtit ca traiesc.
Cu casti pe urechi, citind printre randuri- scoateti orice idee de metafora- am clipit, inima mi-a stat scurt in loc, iar sub presiunea castilor de proasta calitate, se simtea pulsul. Creierul i-a dat inimii o comanda irationala, proasta, de mi s-au inrosit obrajii, si simteam ca pocnesc. Am simtit ca traiesc.
Am simtit cum traiesc.
Un sut de adrenalina!