Drum national

Fara sa-mi dau seama, privirea mea este din nou firesc rotita spre partea dreapta, spre geam. Din inertie m-am asezat pe partea carosabiluilui, pe care in mod natural stau si urmaresc cum trece totul pe langa mine- sau sunt eu cea care se lasa trecuta.
Pe aceasta parte vad lanul de grau mai voios in valurile vantului, bauturile sunt mai fine la carciuma satului "The best", berzele au picioare mai lungi si gospodinele din gradina cu fundul in sus au brate mai puternice si un zambet cald. Geamul din partea mea se abureste numai cand trebuie, prin el pot simti si mirosul hainelor proapat spalate.
Ceafa s-a adaptat pozitiei, e mult mai flexibila atunci cand urc in carosabil.
Imi place cu masina, cand privelistea ma inrameaza- cand nu conduc eu.

Zbor nocturn

Nori sacadati umple soseaua. Roti complementare dau frau liber dorintei de a ridica bratele cat mai sus, pentru a readuce norii. Inaintez cu mainile in noapte. Echilibrul pune incet stapanire pe intregul corp.
Neindicat sa anticipezi caderea. Nu o anticipez.
Cad.

joc

eu sar coarda

incantatie

arunca-te din putoarea marina care pe strazi te imbie cu pulsatia unui cadavru in putrefactie
prefa-te ca vomiti petale de trandafir si
arunca-te in pasi veratici in tornada de vara

Animatie matinala

La periferia unui oras poluat si populat, pe o strada, ce se intinde intre doua extreme de personalitati, gasesti o casa perfecta, cu cainele perfect si o constelatie perfecta de familie: mama, tata si doi copii.
Dintr-una dintre odai somnul este bruscat fonetic de o melodioara asemanatoare signalului inceperii stirilor de la ora 12. Este ora 11, si un necunoscut, intr-o masinuta galbena, invadeaza armonia cartierului.
Porti raman intre-deschise, pupile se maresc in gura cutiei postale, perdele dupa geamuri ichise se misca in forfota agitatiei.
Curiozitatea ar putea imita acuma melodioara masinutei galbene.
Ma ridic din pat, cu entuziasm de copil, caruia tocmai i-a trecut durerea de gat si poate manca inghetata, ca sa mananc inghetata!
La periferia unui oras, in cartierul perfect si-a gasit loc bucuria de vineri: un individ, a carui perceptii s-au redus la melodioara de 7 suntete si care mai are mult timp de-acuma incolo sa cunoasca dornicii de inghetata.
Frenezia care creste si bucuria simpla m-au dus in fuga prin curte, spre poarta, hipnotizata de melodioara.

Nu-mi era neaparat pofta.

Esente

Fantome, a caror respiratie nu imi iesea din minte, si culmi neatinse si-au remediat statutul.
M-am trezit, fara sa stiu, ca nu mai stiu exact.
Paturi, care izolau de tot raul, forme involuntar plasate, pupile in crescendo, un cocon cu dorinta de a ajunge la zbor, si o pajiste, pe care sa se citeasca limbi straine si familiare.

Fantome, care se preling pe sira spinarii.

Cand am incercat sa traiesc

Sfat dupa sfat, urmat sau de neurmat, nu ascult sfatul oricui, cine face asta? Un sfat al poporului, preabinecunoscutul: "simte ca traiesti!"
Intr-adevar, nu trebuie neaparat sa sar cu parasuta, pentru a simti senzatia de "a trai".
Astazi am simtit ca traiesc.
Cu casti pe urechi, citind printre randuri- scoateti orice idee de metafora- am clipit, inima mi-a stat scurt in loc, iar sub presiunea castilor de proasta calitate, se simtea pulsul. Creierul i-a dat inimii o comanda irationala, proasta, de mi s-au inrosit obrajii, si simteam ca pocnesc. Am simtit ca traiesc.
Am simtit cum traiesc.
Un sut de adrenalina!

1. There is a chemistry between me and that little white doggy- she protects me!
2. Today was sunny!
3. Tango, sweets , greeks and total eyegasm at library!

This was the 17th of March. -pui pui! E a mea!-

Viitor roz

In plina criza, nu trebuie sa uitam si de roz, de acel ceva roz: cu unghiute roz, cu haine roz, cu papuci roz, cu piaptanul roz, cu accesorii roz, nici de cutia roz in care in a 9-a zi din Martie, 1959, s-a nascut...BARBIE.
"Cum traverseaza Barbie criza mondiala", asa m-am delectat eu intr-o seara de luni.
O piesa, la care am sa mai gandesc si cand ii cant "La Multi Ani", cu ocazia aniversarii de 50 ani -dificila varsta pentru o femeie.
Asa ca: bafta, Barbie!

Millenium

Adrenalina se resimte. Traiesc ,alaturi de Mikael Blomkvist, enigma vietii lui si cele mai palpitante momente virtuale din viata mea de pana acuma. Firele narative, bine definite unul de celalalt, fiecare cu caracterul lui puternic, dintr-o data fac sa se intample ce nu am crezut la inceput. Banuiam ca Lisbeth Salander, "tipa anorexica" -cum unii isi permit sa o numeasca, precum avocatul Dirch Frode, si nici macar echipa revistei Millenium , au de a face ceva unii cu altii, intr-o masura "decenta", limitata, daca o pot numi asa. Dar momentul in care in capul meu se infiripau toate, era limpede si pintre randuri ca toti au de-a face cu rezolvarea acestei enigme.
Lumina lampii mi-a fost tovaras foarte bun, aerul proaspat ma ajuta sa-mi limpezesc gandurile, sa nu pierd firul. Dar firul l-am tinut cat am putut de bine, incercand chiar sa-l ajut pe Kalle sa rezolve cazul.
Ajunsesem deja la pagina 450 cand actiunea parea sa-si sarbatoreasca momentul de glorie, iar eu nu mai percepeam dimensiunile din jurul meu. Cand m-am pierdut intr-un moment de sovaiala: si mi-am spus: este o trilogie, deci se poate ca doar in ultimele pagini ale partii a treia sa aflu adevarul, care 5 zile m-a tinut cu sufletul la gura. In acelasi timp era gandul trist, ca s-ar putea sa aflu chiar in aceasta prima parte adevarul. Din pacate, am lasat un pic la o parte cartea si mi-am dat seama ca am incredere, ca omul acesta sa-mi readuca curiozitatea la cea mai inalta culme chiar in ultimele pagini. Da, cazul s-a rezolvat.
In pagina 650 se simti atmosfera de ramas-bun.
Ultimele randuri au fost insa neasteptate.
Astept cu nerabdare partea a 2-a!

Otto- und diesmal keine Ottifanten

Otto Dix (1891-1969), the great German Expressionist, was famous for his unique and grotesque style. Although Hitler's Nazi regime destroyed many of Otto Dix's works, the majority of his paintings can still be seen in museums throughout Germany.

And I am grateful to have seen many!

drum bun

Un sunet metalic, o coarda activa, infuziune in creier pentru detasare. Versuri slabe in rime, grele-n inteles; doar pentru mine nu. Stanga spre drapta, dreapta spre stanga: in centrul interiorului,ce zace in craniu: o noua lume. Infuziune in creirii naivi, infuziune obligatorie.
Tot ce ating e rece, tot ce vad e obosit, tot ceea ce ating raceste, nimeni nu mai vede de geamul aburit. Valiza de sperante s-a spart in benzinaria de motorina diluata; tot ce-a mai ramas: gaze naturale.
In fine, pentru a nu popula prea tare spatiile intre randuri, v-o zic pe sleau: cu ultimii Lei, pe care i-am gasit intr-o pereche de pantaloni a surorii mele-just, voi plati biletul pentru imbarcarea in vaporul infect de la autogara. Langa placuta semnata de insusi printul si stapanitorul colacului de aur- a volanului cu piele extra-fina, e asezata ordonat placuta cu traseul Dezastru-Fericire.

"Asteptati! Si eu urc aici!"

Cand uit, e o idee ce se joaca de-a v-ati-ascunselea-n adancul meu.